Fabrica de Timp Liber

Am descoperit că până acum îmi organizam timpul bazându-mă pe emoţii numai.
Făceam ce simţeam şi CUM simţeam.

Apoi descoperit asta: (vezi imaginea)

time management

Am luat o foaie şi mi’am notat absolut tot ce aveam de făcut.
Am setat priorităţile şi VOILA, le-am aranjat în 4 cadrane.

În faţa mea erau desenate frumos toate activităţile mele. Şi culmea – îmi era clar.
Viaţa mea era desenată pe o foaie (nici CV nu-ţi trebuie)

Primul Cadran – Sarcini Importante şi Urgente – Aici am scris tot ceea ce înseamnă NECESITĂŢI **Le faci ACUM! – “Acum” însemnand Imediat. În această listă intră deadlineurile, crizele şi alte probleme presante (eu aici am scris teza).

Cadranul 2 – Sarcini Importante, dar nu şi urgente – Chiar dacă îmi pare că am timp, trebuie totuşi să-mi setez o cifra care ar însemna DATA şi ora când voi indeplini aceste sarcini – asta pentru ca sunt totusi Importante. (aici am scris când mă ocup cu aplicaţiile pentru master)

Cadranul 3 – Sarcini Neimportante dar urgente – E un cadran ademenitoro-amăgitor. De multe ori se face greşeala şi se alege a se face sarcinile acestui cadran dupa cele importante şi urgente. Greşit!

Cadranul 4 – Sarcini Neimportante şi Neurgente – Astea le las la urmă. Le fac atunci când “nu mai am nimic altceva mai bun de făcut”. De obicer renunţ la ele. (am scris: să privesc filmul SWORDFISH, să-i scriu fetei de la TVC, să-mi cumpăr beţişoare parfumate de la magazinul oriental samd)

În rest – a venit primăvara. Apar floricele, se face mai cald. Acuşi începe febra fustiţelor şi a umerilor dezgoliţi de care se înbolnaveşte lumea.. mai ales bărbaţii. Apare comerţul cu ghiocei.. Ah da! n-o sa fie frig şi vânt – deci renunţ la balsamul de buze (aşa m-a corectat Lilia) – obiect care a făcut parte din mine toată iarna.

Mâine am examen la contabilitate. Succes, Paul.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

This entry was posted in articole x and tagged . Bookmark the permalink.

13 Responses to Fabrica de Timp Liber

  1. Zimbet says:

    Bafta la examen!!!!

    deci asta se incadreaza in Important si urgent? sau Neimportant si urgent???

  2. cris_hanni :) says:

    :)) Dap…succes pe maine la exam :)
    la mine…cam totu intra in 2 cadrane 1 si 3 =)
    vesel

  3. Ion Bargan says:

    E bună structurarea zilei la tine, dar pe lîngă toate acestea apar chestiuni neprevăzute şi atunci eşti nevoit să-ţi configurez întreaga zi. Uneori îţi reuşeşte, iar alteori nu prea!

    Succese la examen!

  4. imp si urgent :)

    Ion, important este sa AI DE LA CE DEVIA!
    Planificarea unei zile este foarte importantă.

    Daca nu ai un plan schiţat, traieşti doar printre intreruperi – din exp. personala – pierdere de timp. MARE.

  5. aetak says:

    betisoare parfumate….mmm
    le ador.
    mai ales cele cu iz de sandal
    tu ce miroosuri preferi?

  6. Janesse says:

    betisoarele parfumate le-ai putea cumpara, intorcindu-te de la examenul de ctb.

    oare nu-i mai simplu asa?

  7. Constantin,

    yeah, he is a great person.

    Dar faza cu cadranele nu a inventat-o el..
    ea există de mai demult..

    şi mulţi time management traineri ne sugerează că tabelul de mai sus e genial :)

  8. Draqos says:

    Sunt putin off insa , cum sa iei butoanele de feed de pe fosta tema lui buddha… arata oribil cu fundalul alb de la tema ta :)

  9. 2Dragos: hm, mie mi se crea impresia că de fapt “atrag ochiul” si se vor abona, doritorii :)

    sau nu face? :D

  10. Pingback: Criză Inspiraţională | Paul Hodorogea - Jurnal

  11. so next step…:))))
    shit! unde’i generatia kare face cum vrea si ce simte…lipsa de spontaneitate! Eu de ex. m-am saturat de deadline-uri!

  12. Pingback: Cum să-ţi faci timp | hodorogea.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Do NOT fill this !