Evident.
Evident că făceam box. Am făcut box de când mă ştiu. Întâi cu un sac de box improvizat, apoi cu florile de vazon, mai apoi chiar şi cu oameni reali.. Interesant este că 7 ani am făcut box la vioară, 5 ani la pian. A fost o perioadă de care mi-e dor.
Mai jos este un articol care are directă legătură cu complexa mea copilărie.
Chiar dacă în ACEST ARTICOL ei spun că mă cheamă Cristian – e un nume frumos, cred că pot sa-l accept pentru o perioadă, cel puţin cât ţine cupa în mână. Sper că nu am degetele lui Dionissosss.. (câţi de “S” are Dionisossss?) Chiar dacă ţin la mine – nu sunt de aur şi nici nu vreau sa fiu. Vrea cineva? Tu vrei?
Case1: Boxul la bunici a fost extrem. Un sac. Un sac umplut cu haine vechi şi legat de un cui ce ieşea misterios din pod. Era lovit fără conteneală de nişte pumni mici, de obicei seara. Ziua nu făceam nimic bun, in afară de faptul că tăiam cu secera iarbă pentru iepuri. Bunelu’ avea iepuri mari şi mici, de toate culorile. Uneori tăiam degete, dar nu de tot; Şi acum mai am semne albe.
Case2: În antichitate întradevăr colecţionam pui de plante. Recunosc. Obsesie? Da! S-a întâmplat când am comis chiar infracţiuni – am furat pui de flori. (Call 911!) Altă dată am cărat cu mine (cu voie) un cactus.. ghimpos. Îl ţineam intr-un pachet, dar ţepii terceau prin el. Probabil a fost momentul când incepea să înceteze obsesia mea pentru flori. Cactusul e floare? Vreau să-l numesc box.. chiar daca nu are relevanţă. Cui îi pasă? De fapt cu aşa numiţii cactuşi am o relaţie specială. Avusem unul de aceeaşi vâstă cu mine.. de rasă “Cascadă”. Partea cu lacrimi este că a murit când am împlinit 18 ani. Poc şi gata – no kaktus.
Case3: E vorba despre şcoala muzicală.. Practic acolo mi-am petrecut jumătate din viaţă. Ajungeam acasă de obicei la 7. Aveam de făcut ore, iar de cântat, exersat, somn, dimineaţa la liceu, apoi şc. muzicală şi tot aşa. Dar nu asta este cea ce contează. Contează faptul că mie îmi plăcea de Luminiţa. Luminiţa tot vioară făcea. Iarna ieşeam în curtea şcolii muzicale şi aruncam cu bulgări de zăpadă unul in celălalt.. box să fie:) După un timp profa care aranjase ca noi să cântăm împreună murise. Aici s-a terminat relaţia noastră. Ce frumos a fost. Box la vioară. Un box frumos.
Ah, da! Felicitări domnului Cristian, adecă mie, adecă lu’ Hodorogea!
Informaţie despre Cristian Hodorogea – Artur Gurău, Merci!
Hey!interesanta copilarie ai avut:)e tare fine articolul..chiar imi place mult stilul in care scrii;)si mi-a adus si zimbet pe buze..see ya!:D
…din copilarie vrem sa iesim cu cei mai rapizi pasi posibili, crezind ca dincolo de ea va fi mai frumos, mai interesant, mai usor poate… Iesim, pentru ca timpul si destinul ne iau cu ei, ceia ce ramine e nostalgia si lacrima in cotul ochilui pentru tot ceia ce a fost cindva. Eu imi amintesc cu drag de un urs cafeniu (jucarie), ce la un moment credeam ca ma asculta si imi permiteam sa-i spun multe. Pacat ca acum nu mai cred…
@ 2n@ – ca atare trebuia să fie ceva trist :D da’ tu râzi :D
@ Marcela, eu acum am un clown, o păpuşă de teatru de păpuşi, cu care vorbesc când nu am cu cine. Şi cum ziceam mai înainte, aflu multe lucruri despre mine. Interesante.
Trista poveste despre box…. Acum fara vioara, Luminitza si Cactus. Jali :( Dar defapt …. ei, oricum nu mai conteaza. :D
trist, trist..
de fapt tragicomic.
ah!
@Grigore,
Vioara e pe dulap,
Luminiţe e-acasă :) la dânsa
Cactusul da, a fost înmormântat. Şi-a investit viaţa înspre binele patriei (oricare ar fi asta)
@Lida, ce frumos sună TRAGICOMIC :)
ah! :D
Ap daca vioara e pe dulap si Luminitza acasa la dinsa, care-i problema?:D Sau nu mai sunt vremurile de alta data? :)
@Grigore – Problema este cactusul :)
de cactus mi-e dor cel mai mult – ce lume nebună:D
Luminiţa este tristă şi arogantă acum :D A crescut, a trecut multă vreme.. de-ar şti că eu am scris despre dânsa..
Ma bucur ca te-am insiprat dar dai prea mare importanta sursei de inspiratie. materialul inspirat este mai important. Bafta!
eu as vrea sa te aud cantand la vioara. poate ca n-o sa se intample niciodata. sau poate ca o sa se intample asa cum a fost la mine cand mi-a trecut… ar fi fain. muzica e muzica. indiferent prin ce-ai trecut sa sa ajungi la ea.
@Mira, spuneai că zilele astea ai cântat la pian..
La biserca catolica nu se mai poate! ..
Data trecută m’au alungat..
chiar daca nu cântam rhumba p’acolo:) ci clasică :)
ehh..
p.s. keep dreaming, girl :D :)))
Artur, recepţionat ;)
:P
foarte tare :D
dor de voi guys…cand vin facem off? ;;)
indiferent cand o fi aia :D
p.s. si pe mine mo amuzat foarte. o ramas placuta de tot partea cu case2 :d
Hristos A Inviat!
Paul, spune-mi te rog cum se numeste melodia postata in acest articol si autorul daca se poate!
@Dorin,
Gary Jules – Mad World
http://youtube.com/watch?v=D1Nq086QB1Q
E ca soundtrack la “Donnie Darko” :) bun film.
Wow Pauli o vazut Donnie Darko si inca si melodiea ia placut. UJAS.
ii bun filmu dom’le )
L-am vazut ieri (filmul). Intr-adevar e un film atipic si interesant, iar zimbetul de transa al lui Donnie…:)…
“Luminiţa este tristă şi arogantă acum”….hmmm…vreau toushi sa cred k nu ma cunoshti la fel de bine cum o faceai :P…anyway…mi`e dor de mie de unele momente din copilarie,mai ales de atunci cind cintam la vioara impreuna,si ca faceam asta 1oo % din placere :P…totushi ms mult k mi`ai adus aminte de unele momente foooarte placute care conteaza nespus de mult…
vai da ce m`a luat valul` la scris =)
“Vai ce m-a luat valul la scris”
N-ai scris chiar aşa mult. It’s ok :)
mai vină seara pe la noi Luminiţă dragă