(foto) – Miss Moldova 2008

După ce am scris articolul cu MISS MOLDOVA 2008 (apasă aici) şi cel cu MISS ASEM 2008 (apasă aici), mi-am zis că nu mă liniştesc decât dupa ce pun şi câteva poze cu cele mai reuşite priviri, gesturi şi puncte de vedere ale celor care vă reprezintă, fetelor, la miss World 2008.

Cam aşa a început.
Fiecare din ele a trebuit să demonstreze Naivitate şi Inocenţă. Probabil ăsta fu scopul, judecând dupa fundiţele care le purtau în păr (vezi următoarea poză). Eu vedeam în ele, îmbrăcate aşa, nişte şcolăriţe, rămase câţiva ani, clasa. Dar bun, nu e ăsta cel mai rău lucru. Să trecem mai departe..

Prezentatorul nu este în poze. Nu a meritat fotografiat. Prezentatoarea, doamna în roşu mi-a părut straşnică, dar avea o voce frumoasă. Doamne, cum poate merge lumea pe aşa tocuri?

Mi-a plăcut la nebunie partea asta din demonstraţie. Un dans al majoretelor.

Poate din cauza asta?

Sau poate din cauza asta?
Disclamer:
această poza a fost făcută de Ana.
Eu nu sunt chiar atât de obsedat. Believe me! :)

Priviţi atent la domnul din spate. El nu făcea parte din juriu, dar a venit probabil să se laude cu părerea lui referitor la “care funduleţ e mai frumos”

Iar acest domn căruia îi scăpărau ochii?
Business man, nu?
ACEST JURIU A ALES

Băieţii ăştia ca întotdeauna au cântat de pe playback!
Concluzie? – Suntem încă în Moldova.

Proba costumelor de baie se vru a fi cea mai aşteptată. Fix în.. pix.
Astea-s costume?

:)

Uite, îmi place privirea ei.

Această privire cu siguranţă e o privire potrivită pentru o MISS.

Fetelor, cât durează să creşti aşa o.. podoabă?
Cam mult, nu? Da’ de ce unele fete fac treaba asta?
Li se pare un accesoriu fermecător?

Evident, NATALIA GORDIENCO a apărut îmbrăcată pe scenă.

(…) dar a plecat dezbrăcată. Că aşa e obişnuită.
I s-o fi trăgând incă de la Eurovision probabil.
Sexy back.. la la la..

Fata asta din margine îmi plăcu.
Cred că are trăsături frumoase.

Defilarea.. şii..

Cred că m-am îndrăgostit.

Priviţi-o numai! :)

Băieţii din Catharsis au cântat baladele lor.
Apropo, aici se observă bine: Juriul a băut Dorna, Coke şi vin. Altceva nu văd pe masă. Ştiu că aşa procedează mass media internaţională. Fac din toate fleacurile – ceva important. Paparazzi – obsedaţii.. Da’ fac bani buni :)

Defilarea rochiilor de seară ???
Ce Dumenzeu? rochii N E G R E ? - Da! Negre!

Mă speriasem puţin. Bine că DJ-ii d-acolo nu puseseră
ceva Fanfară cu muzică de înmormântare!

Au apărut şi roşii (nu vorbesc despre patlagele). Mulţumesc organizatorilor.
Da’ cum poţi sa dai cumva să poarte rochii de seară negre? No! Pe bune! Ămm..

Decernarea premiilor si calificărilor:
toate cadourile erau puse in coşuri. Ca la nuntă.

Daca Iana nu ar purta panglica,
şi nu aş şti cine e MISS şi ar trebui să aleg..
aş alege prezentatoarea (din stânga)
Nu e perfectă, dar e mult mai bună decăt actuala.
Added later: prezentatoarea este miss 2007 (anul trecut)
____________________________

E frumoasă, nu? Ea a câştigat!
Vă reprezintă fetelor. Iana Varnacova !
Ridicaţi paharele!!

Băiatul acesta este de la VERSACE!
De ăsta spuneam că seamănă cu un personaş din NaŞul (mai jos)

Ai ghicit. Este vorba de CEASUL.
Nu, nu este vorba despre un oarecare ceas. Este CEASUL.
..care, apropo, câtărea aproximativ 50.000 de lei.
Succese remarcabile la doar 16 ani, da?

Prezentatoarea râdea probabil de alegerea pe care au făcut-o cei din juriu.
Ce căscată.

Cam aşa arată WC-ul pentru femei de la Leogrand.
Vai, mă simt infiltrat nu ştiu cum în “lumea” femeilor. Ha!

Aşa am stat, la o margine de sală.
Am pus poza asta pentru ca e o poză decentă, cât de cât.

Apropo, ea mă ajutase să intru. Mulţumesc Svetlana Manole.
Dânsa tot cu treburi serioase era pe-acolo.

Aplauze şi chestiuţe strălucitoare care cad..
Frumoasă încheiere. Dar cu un gust amar in gură.
Ei..

Ea e! Nu o uitaţi! Ea e! :)

Iată aşa îmi părea mie de amuzant acest concurs naţional de evaluare a frumuseţii feminine.

UPDATE: (merci ceziceu pentru link)

Dragă cititor şi previewer al acestor poze:
Tu ai vreo prietenă care ştii sigur că e mai frumoasă decât Miss Moldova 2008?
Sau eu văd prost şi totuşi decizia juriului a fost JUSTĂ?

noroc!


Adăugat mai târziu:
Cea de mai jos de miss md 2007. Mergem în jos.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

This entry was posted in articole x and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

140 Responses to (foto) – Miss Moldova 2008

  1. ceziceu says:

    când ai scris primul articol, nu aveam nimic împotriva alegerii juriului, dar pozele făcute de tine îmi arată faţa … mmm.. cealaltă a ei. Dinţi strâmbi, machiaj aiurea, mimică stranie… sau doar poze cu ea prinsă aiurea???

    Iar ceasu’ ăla pare din plastic! :)) halal versace sau ce o fi :))

  2. Sandu says:

    Miss ASEM??? Pe linga aceasta Miss, deja portughezele mi se par Atractive =)))))
    Bravo Juriul … A ales… Ca dupa o cola amestecata cu vin :D

  3. Oleg says:

    cui tre de dat mită pentru MissMoldova?
    eu vreau să candidez anul viitor! :)))))))))))))
    cred că am şanse bunicele….

  4. mirc3a says:

    super mega cool… ce înţelegi tu în frumuseţe? :D

  5. Marcela says:

    Spunea cineva ca frumusetea va salva lumea. Poate din aceasta cauza raminem a fi si in continuare cei mai nefericiti si nesalvati. E pur si simplu imoral. Nu am nimic impotriva ei, Dumnezeu a creat-o dupa bunul Sau plac si nu ma consider demna de ai critica lucrarea. Si mai stiu ca nimeni si nimic nu e perfect. Dar totusi, un pic de competenta, profesionalism, viziune creativa si vocatie in a descoperi adevaratul frumos din partea juriului, avea sa aduca o schimbare de situatie.

    Totusi ii urez succese. …, important noroc sa ai:)

  6. Silvia says:

    Miss avea gura plina cu ceva…

    PS: Paul esti prea critic…rochiile negre stau bine pe fete (si pe unii baieti:P) + tokurile prezentatoarei…wow are gusturi bune…nu uita ca primii care purtau tokurile tot barbatii erau, asa ca nu intreba acum ce si cum o facem sa mergem pe ele! + par lung….da e frumos si e un simbol al feminitatii

    PS2: are norok fata blonda cu gitze lungi!
    PS3: am si eui norok ca-s bruneta si nu-s cheala!

  7. nikulita says:

    hei hei hei , ce va tot fandositi acolo , daca la juriu i-a placet de ce nu , nu e ea chiar frumusetea intruchipata , dar ceva are (cind zic de ceva sa stiti ca la noi in moldova nu se da mita :))) oricum sa trecem la alta pozele au fost facute de la o lumina rea , si tu paul nici nu ai avut curajul macar sa te joci un pic cu fotoshopul , doar stii cum se fac la noi miss , si asa de azi in colo sa stiti mausul in mina si hai la miss world , inainte :))

  8. ceziceu says:

    Silvia, şi mie îmi plac rochiile negre, dar cred că Paul s-a referit mai degrabă la modelele alese, ele chiar sânt aiurea :X

  9. mARY says:

    Maaaa….Doamne fereste ce uritsenie….la ce se uita juriul…sau poate ca a fost platit,a???
    vai de mine…sincer,nu m-am asteptat!!!
    Ma oameni buni,uitati-va bine ce fete frumoase avem…chiar cea pe care a marcat-o baiatul cu pozele….e muuult mai faina decit rinjita aia….Doamne fereste!!!

  10. svetlana says:

    he-he-he Paul! Nu te bat :), imi impartasesti opiniile si viziunile :D asupra lumii si frumusetii ei ;)
    Dar trebuiue sa precizez cceva, fata care ti-o “placet” tie tare, nu a plecat chiar cu mainile goale, a luat locul 3 in concurs, tot e ceva…..
    Iar prezentatoarea, care ai fi ales-o tu drept Miss 2008, a fost de fapt(sau este) Miss 2007, …. tot o apa si un sapun, o sa-mi zici tu, de fapt asa si este, pana la urma nici un rezultat, … Miss Moldova= Miss World, asta nu va fi degraba :(
    Apropos de cineva mai frumos ca Miss Moldova, cred ca stiu pe cineva :D…….

  11. svetlana says:

    ce zici de fata de langa tine ;D

  12. Soacra mica says:

    Eu as fi ales prezentatoarea :)

    Concursul acesta imi da senzatii de circ. Multe culori, comentarii, dansuri, hlizituri :)

  13. alina says:

    pai prezentatoarea a fost Miss 2007 :P, dar tot nu a obtinut nici un rezultat la Miss World

  14. andjeela says:

    :)) Miss Moldova are gusha, dintii strambi si galbeni.. ce mai.. intruchiparea frumusetii moldovenecelor, cea mai frumoasa fata din Moldova, sa mor de ras………..

  15. jiord says:

    de ce asa putine poze paul???mai sunt poze cu fetita din margine? care tia placut??? am auzit ca a luat cele mai multe premii la concurs?

  16. moon says:

    OMFG!!!!

    eu-s fara replica..chiar…zau…

    strashnic…
    nu..cuuuuuuuuuuum? cuuuum?…

    hmm…

  17. alintutza says:

    Doamne fereste!!! atata spun..nici nu ma compar cu ea!!!
    sigur a fost mita!!!:( erau fete destul de frumusele ..am vazut in poze… fata aia de care te-ai indragostit e super frumoasa… chiar nu inteleg dupa ce criterii a ales-o pe “frumoasa” de miss moldova..

  18. cineva says:

    Mdaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

  19. CEZICEU,

    aşa-i ca mass media manipulează al dracului? Eu dupa ce am fost la eveniment, am mers acasa si am privit ştirile.. muream de râs cand vedeam câte floricele puneau peste adevărata poveste, urât mirositoare.

  20. SANDU,

    Eu pana acum 2 minute nu stiam la ce te referi. Vorbesc cu o prietena de a mea ce prin regiune (Valencia) şi zice următoarele:

    A: pai e diferit
    A: aici femeile asa par de rele..
    A: asa vb tare
    A: parca se cearta mereu
    A: chiar cind vb cu tine tipa frumos .. ap asa ţipă
    A: offf
    A: fetele is tare urite
    A: doamne asa au un fund mare
    A: baietii mai merg cum merg
    A: dar femeile off, parca-s terminatori

    :)))))

  21. fluturash999 says:

    tare funny :))
    of da urita e miss, tokmai imi vine sa pling

  22. Victor M.D. says:

    MAAN, ii uryta FOC !!!! Parca ii un iepure, dati-i cineva un morcov sa roada :)))

  23. Victor M.D. says:

    Da, fata care ti-a placut tie, Paul, mi se pare si mie tare simpatica :)

  24. Roma says:

    bai da cum de gasit pe fata care ti-a placut tie? :D

  25. Răspuns original deOleg
    cui tre de dat mită pentru MissMoldova?
    eu vreau să candidez anul viitor! :)))))))))))))
    cred că am şanse bunicele….

    Eu cred că adevărul va învinge :D
    De fapt nici nu stiu daca fu vorba de mită
    sau de relaţii..

    oameni care dau ceasuri de 50 de mii cadou..
    nu ştiu ce mită i-ar mulţumi.

    chiar daca ei sunt UNII doar nişte angajaţi.

  26. @Marcela – Probabil juriul şi restul lumii au gusturi diferite :D
    sau poate ca ei au apreciat calităţile spirituale necunoscute ale acestei domnişoare :))

  27. Răspuns original de Silvia
    Miss avea gura plina cu ceva…

    PS: Paul esti prea critic…rochiile negre stau bine pe fete (si pe unii baieti:P) + tokurile prezentatoarei…wow are gusturi bune…nu uita ca primii care purtau tokurile tot barbatii erau, asa ca nu intreba acum ce si cum o facem sa mergem pe ele! + par lung….da e frumos si e un simbol al feminitatii

    PS2: are norok fata blonda cu gitze lungi!
    PS3: am si eu norok ca-s bruneta si nu-s cheala!

    Off Silvia..
    de ce trebuie să fii tu care sa vezi părţile bune? :P
    Băieţi in rochii negre nu am vazut decât intr-un film
    in care un tip juca rolul MORŢII :D
    Avea drept accesoriu – coasa:)

  28. Răspuns original de nikulita
    hei hei hei , ce va tot fandositi acolo , daca la juriu i-a placet de ce nu , nu e ea chiar frumusetea intruchipata , dar ceva are (cind zic de ceva sa stiti ca la noi in moldova nu se da mita :))) oricum sa trecem la alta pozele au fost facute de la o lumina rea , si tu paul nici nu ai avut curajul macar sa te joci un pic cu fotoshopul , doar stii cum se fac la noi miss , si asa de azi in colo sa stiti mausul in mina si hai la miss world , inainte :))

    :) Unele poze nu sunt facut cu lumină bună :)
    Acest lucru e normal. Nu mă puteam urca pe scenă :D
    M-a oprit BodyGuarzii.. Iar aparatur nu putea prinde de mai aproape.

    Da cu PS, daca incep – exagerez :)

    ti-au plăcut scuzele mele?

  29. @mARY – Juriul nu le-a analizat pe atât de aproape cum am facut-o eu :blush:

  30. Răspuns original de svetlana
    he-he-he Paul! Nu te bat :), imi impartasesti opiniile si viziunile :D asupra lumii si frumusetii ei ;)
    Dar trebuiue sa precizez cceva, fata care ti-o “placet” tie tare, nu a plecat chiar cu mainile goale, a luat locul 3 in concurs, tot e ceva…..
    Iar prezentatoarea, care ai fi ales-o tu drept Miss 2008, a fost de fapt(sau este) Miss 2007, …. tot o apa si un sapun, o sa-mi zici tu, de fapt asa si este, pana la urma nici un rezultat, … Miss Moldova= Miss World, asta nu va fi degraba :(
    Apropos de cineva mai frumos ca Miss Moldova, cred ca stiu pe cineva :D…….

    Deci să fie clar. As fi ales-o pe prezentatoare asta daca mi s-ar da de ales.
    Una din doua. Cea de anul trecut sau cea din anul ăsta. Evident cea din anul trecut.
    Asta ce inseamna? Mergem din ce in ce mai rau fraţilor..
    să facem ceva!

    (asta nu inseamna ca trebuie sa incepem sa ne machiem cu toţii) :D

    Răspuns original de svetlana
    ce zici de fata de langa tine ;D

    MISS UNIVERSE :D!
    Nu te limita doar la Moldova;))
    Succes pentru la anul :)

  31. Răspuns original de Soacra mica
    Eu as fi ales prezentatoarea :)

    Concursul acesta imi da senzatii de circ. Multe culori, comentarii, dansuri, hlizituri :)

    Păi cam asta a şi fost. Un circ ambalat într-o chestie serioasa si foarte importantă.

    Răspuns original de alina
    pai prezentatoarea a fost Miss 2007 :P, dar tot nu a obtinut nici un rezultat la Miss World

    Alina, cu un juriu cu aşa preferinţe nu ajungem niciodata MISS WORLD

  32. Răspuns original de andjeela
    :)) Miss Moldova are gusha, dintii strambi si galbeni.. ce mai.. intruchiparea frumusetii moldovenecelor, cea mai frumoasa fata din Moldova, sa mor de ras………..

    Dap eu am arătat cum râdeam :D
    Eu cred că ea nu trebuie să citeasca descrierea pe care
    i-ai făcut-o numai ce

  33. Răspuns original de jiord
    de ce asa putine poze paul???mai sunt poze cu fetita din margine? care tia placut??? am auzit ca a luat cele mai multe premii la concurs?

    Mai sunt poze. Restul cred că le bag pe facebook.
    Aici ar fi prea multe.

    Aici e albumul pe care voi mai pune poze:

    http://www.facebook.com/album.php?aid=49073&id=661361056
    ,

  34. Răspuns original de moon
    OMFG!!!!

    eu-s fara replica..chiar…zau…

    strashnic…
    nu..cuuuuuuuuuuum? cuuuum?…

    hmm…

    Viaţa e crudă
    Ascultă rondul de dimineaţă :)

  35. Răspuns original de alintutza
    Doamne fereste!!! atata spun..nici nu ma compar cu ea!!!
    sigur a fost mita!!!:( erau fete destul de frumusele ..am vazut in poze… fata aia de care te-ai indragostit e super frumoasa… chiar nu inteleg dupa ce criterii a ales-o pe “frumoasa” de miss moldova..

    Mită la oameni care deţin VERSACE?

    ..

  36. Răspuns original de cineva
    Mdaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

    Să-ţi aduc un pahar cu apă? :D

    ..

  37. Răspuns original de fluturash999
    tare funny :))
    of da urita e miss, tokmai imi vine sa pling

    Ţie şerveţele parfumate să-ţi aduc? :D

    ..

  38. Răspuns original de Victor M.D.
    MAAN, ii uryta FOC !!!! Parca ii un iepure, dati-i cineva un morcov sa roada :)))

    Uite la iepure nu m-am gândit :D
    Deci fetelor, cam .. un iepure vă reprezintă.

    Răspuns original de Victor M.D.
    Da, fata care ti-a placut tie, Paul, mi se pare si mie tare simpatica :)

    In pozele din broşură cu toate concurentele
    ea nu imi sărise in ochi :) – dar la concurs da :)
    Concluzia? SABOTAJ!!

  39. Răspuns original de Roma
    bai da cum de gasit pe fata care ti-a placut tie? :D

    Roma, tu ai prietenă :D
    Ce dracu’? :D

    (am eu nişte relaţii, poate aflu pentru tine)

    :D

  40. Victor says:

    Super tare articolul, mi-a ridicat dispoziţia nu glumă. :))
    Felul în care ai comentat pozele a fost super, ai satira în sânge se vede :), un articol cum rar am mai citit.
    Dacă e să-mi expun părerea despre ce-ai scris, matincă a 2 sau a 3 oară am auzit de concursul Miss Moldova, aşa că n-am idee cine/cum se organizează, etc… aşa că îţi dau dreptate sau/şi las cunoscătorii să comenteze.
    Însă din pozele tale ceea ce pot să afirm este că cea care a cîştigat concursul nu este pentru mine nici pe aproape frumoasă… am impresia că e bolfoasă oricum, şi că ar avea ceva sânge tătăresc în ea… mi se pare poate, dar fata care ai remarcat-o este clar mai frumoasă decât ea.
    Baftă ţie.

  41. Răspuns original de Victor
    Super tare articolul, mi-a ridicat dispoziţia nu glumă..

    Scris-am şi despre miss ASEM :)
    aşa ca sunt trecut prin foc şi sabie dacă vorbim despre MISS :D

    Mie mi se pare că Iana (the winner) are faţă de rusoaică.
    Nu-şi avea locul in concurs. Cred. Dar asta suntem, cu asta ne mândrim.

  42. Grigore says:

    Evident, erau participante care aratau mai bine decit cistigatoarea concursului. Faptul ca juriul a ales anume ea sa fie miss asem, consider ca este corect sa respectam decizia data. De asemenea, daca nu ne place cum ea arata, aceasta nu schimba cu nimic situatia. Dumnezeu ne-a creat pe fiecare diferit si aratam asa cum aratam. Putem schimba ceva?

  43. @Grigore – DA! Putem schimba! JURIUL macar!

  44. ARTUR says:

    OH,MAN…………WHAT THE F..K???CHIAR NU-S D-SOARE FRUMOASE? SAU NUMAI CELE CARE AU BANI SA-SI CUMPERE ROCHII PT ASEMENEA CONCURSURI AU SHANSE DE CISTIG…
    sINCER,DEMULT NU AM VAZUT ASEMENEA D-SOARA URITA…CE FEL DE DOMNISHOARA…CE VORBESC EU….ARE BOT DE CAL TURBAT…E O URICIUNE DE FEREASCA-MA DUMNEZEU…S-O VEZI NOAPTEA…CAZI IN COMA!!!…CE MAI ALEGERI…PEEEE….P VAI SHAMAR DE CAPU EI ,SARMANA,NICI O OPERATIE PLASTICA NU AR AJUTA-O…
    mA,DA JURIUL ALA,CE AVEA LA OCHI DE A LUAT ASHA DECIZIE…EH,MITA…CE SA MAI FIE!!!iMI PARE CHIAR RAU.
    jOS CORUPTIA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • @ARTUR -

      Până acum nu ştiam cum arată un bot de cal turbat :D Mulţumesc))
      Apropo, crezi ca ele si-au cumparat rochiile? nu!
      Cel puţin nu ele le-au ales..

      nu cred ca ele si-ar fi ales asemenea costume de baie ingrozitoare :)

  45. Grigore says:

    @Paul
    Doar in cazul in care vei tu organizator. :)

  46. alintutza says:

    pai toti aia din juriu detin versace?? si chiar daca ar detine, nici un surplus nu strica la nimeni, mai ales cind e vorba de bani… ca stii cum e omu, cu cit are, vrea mai mult!!! Altfel nu-mi explic faptul cum a ajuns ea miss..am inteles ca parintii fetei i-a cumparat acest statut si apropo mi se pare cam suspicios ca s-a omis proba inteligentei din concurs!!! se temeau oare de ..in fine sa vedem cum va trece la miss world de aceasta proba, daca va ajunge pina acolo, ca de “frumoasa” e “frumoasa” fata n-ai ce zice !!off….. nu vreau sa o judec , dar nu poti cind vezi asa ceva… in concurs chiar erau fete mai frumoase ca iana!! si apropo.. iana e rusoaica, nu stie (se zice) nici un cuvint in romana..asta e !! daca nu e mita ce oare sa fie?? sa fi fost juriul beat, ca cica se zice nu exista femei urite ci barbati insufucient de beti(cam asa ceva), probabil sa fi fost si asta !! i-a imbatat iana pe toti inainte de concurs:))))

  47. Danna says:

    mda….chiar am ramas dezamagita..la asha alegere:(…
    insa….la toate acestea exista un simplu raspoons-suntem in Moldova
    nu-i asa?

    apropo….as fi foarte fericita daca ar fi aleasa fata aceea din margina(care l-ar fi cucerit pe Paul=)=)…hmm..ai gusturi bune vad ca…:P:P

    P.S.costumele de baie sunt chiar awful:(

    • @Danna -

      Mey!
      De fata ceea imi plăcuse până intr-un moment..
      până am descoperit că seamănă cu Andreea Marin :)
      Mi-e antipatică falsitatea ei. Se preface că ii pasă :)
      nu poate dormi :D

      de fapt – bun actor :D
      bun. să presupunem ca in continuare imi pare mai frumoasă decât destul.

  48. mercedes says:

    Un lucru am inteles clar, nu poti avea incredere in niste poze. Am vazut poze reusite ale Miss Moldova in care am zis ca e ok merge, acum vad niste poze groaznice ale ei, care cred ca de fapt si reprezinta realitatea:)
    Asa ca nici despre “fata din margine” nu pot spune nimic doar dupa poze. Am nevoie de video:)))

    Nothing available in stoc? ceva documentar?:D

    • @mercedes -

      Data viitoare mă duc cu tunul, tancul, si mercedesul :D
      – ca sa pot căra cu mine toate echipamentele posibile de pe lumea asta,
      ca să-ţi satisfac ţie curiozitatea))
      Video poate de pe PROTV.md – daca le gasesti – let me know.

  49. Răspuns original de Paul Hodorogea

    RÄ?spuns original de andjeela:)) Miss Moldova are gusha, dintii strambi si galbeni.. ce mai.. intruchiparea frumusetii moldovenecelor, cea mai frumoasa fata din Moldova, sa mor de ras………..

    Dap eu am arÄ?tat cum râdeam :D
    Eu cred cÄ? ea nu trebuie sÄ? citeasca descrierea pe care
    i-ai fÄ?cut-o numai ce

    Ştii Paul… nu numai tu poţi să spui “Răspuns original de la…”. De astă dată-ţi zic eu “Răspuns original de la Paul” :) Şi un zâmbet original tot……….. când am văzut poza unde tu râzi, mă apucă pe mine râsul_ îmi imaginasem ce puteai vedea tu ca să reacţionezi chiar aşa :)

  50. mercedes says:

    mda? cu mercedesul?:)) ma iai si pe mine deci:) Promiti? si nu mai am nevoie de video atunci:D

  51. Victoria says:

    Strasnic, nu am cuvinte…
    cred ca sunt invidioasa pe miss Moldova si de asta zic asa :))
    groaznic, nu-mi pot reveni

  52. Victoria says:

    Ei, ma multumesc si cu aspectul meu, deja m-am obisnuit cu el…:))
    Ceasul, cred ca-l merita potentiala ta dragoste, intr-adevar e draguta

  53. @Victoria – nu mă avânt eu după modele..
    ştii, not my style :D

  54. Ochisorii de vacutza, dintisori de leoaica :) Se pare ca ea stie ce vrea de la viata :)))

  55. Eugenia says:

    Ia uite cite criticare in adresa fetei… Cum nu v-a palcut??? O adevarata frumusete in primavara…:D

    Bine, nu pot sa zic ca sunt fascinata de decizia juriului. Dar asa e la noi, in MD, cine are un tatic cu mai multi cumetri, cistiga Miss-ul…;)
    O fi poate ea mai strasnicutza decit prezentatoarea, dar nu e chiar asa rea ca sa o criticam pina intr-atit…

    PS: Eu asta asa, ca o remarca foarte modesta…;)

  56. Eugenia says:

    Paul, nu sunt ruda cu dinsa. Doar incerc sa fiu mai toleranta, atit. :)

  57. jiord says:

    paul,mai pune ceva poze!!! please…

  58. Femeia Verde says:

    Interesantă interpretare… Interesante comentarii… Nu prea sunt “admiratoare” a concursurilor de miss. Si totusi… In fiecare an au fost fete mult mai drăguţe decât cea care luase “miss”-ul. Şi nu cred că o cauză e perceperea diferită a celor din juriu. E numai situaţia generală, de multe ori se întâmplă să nu câştige cel mai bun… :)
    Şi chiar nu cred că frumuseţea va salva lumea, tocmai din lipsa noastră de percepere a ei. Trebuie să găsim un alt colac de salvare…

  59. жби says:

    Прелестно)

  60. @жби: Dar comentariile le-ai inteles? :D

  61. nadiusha says:

    doamne,strashnik de tot.
    Avem atitea fete frumoase in Moldova… da Miss-u nu-i printre ele. Cind ma uit la ea “ma dor ochii”…nu-i demna de Miss.
    Cind o sa avem si noi concursuri in care nu se cumpara din timp The winner…
    No comment.

  62. @nadiusha: Probabil niciodată.
    Pentru că intotdeauna vor exista cei care vor sa castige pe nedrept,
    si intotdeuna vor exista oameni care le vor oferi primilor – posibilitatea asta..
    evident in schimbul a ceva. Bani sau :)

  63. nadiusha says:

    mda…trista situatie, macar-sh fost frumoasa k nu ma deranja asa tare c-a luat premiul cel mare…
    Nik dreptate…

  64. Natalia says:

    atitea frumuseti in md …de unde s-a luat si dmnita cistigatoare….oooppsss sorry dar trebuie sa mai cresti din toate punctele de vedere….dar astai viata, ai mai multi bani sa platesti- respectiv devii cistigatoare. sunt deacord cu tine Paul , asa ca Don’t stop ;)

  65. bianca says:

    Daca asa arata machiata cum ii varianta natural ?
    Ce juriu ii ala ?

  66. @bianca: eu natural NU VREAU să o văd :D

    dar juriul probabil era in călduri, si nu ii prea interesa cum arată faţa ei : ))

  67. primavara says:

    o, da, speechul miss-ei de la final o rupt toate tiparele :D cele mai timpite….

  68. miss says:

    hmmm ce sa va spun?atitea comentarii in adresa fetei??? de fapt nu este ea atit de urita! am participat si eu la acest concurs si pe parcursul repetitiilor neam cunoscut destul de bine una pe alta!si aici sunt o parte din poze, …paul de ce nu le pui si pe restu?sau leai ales pe cele mai proaste??nu am nimik cu ea,doar ca toate jignirile astea…… si in privinta juriului…de fapt trebuia sa cistige alta fata care e prima vice miss moldova(asa presupuneau toti),doar ca ea e prea josuta pu miss moldova! asa ca a fost alegerea dintre maria si iana…si a fost aleasa Iana!

    • @miss -

      Tie iti place Iana?
      Adica si felul cum arata si cum vorbeşte? (ai văzut in video)

      Ok, atunci MINUNAT!

      Recunoşti insă faptul că avem fete MULT MAI FRUMOASE in Moldova?

      Restul pozelor sunt la fel.

  69. miss says:

    sincer sa fiu nimeni nu sa asteptat ca ea o sa cistige,dar cind a fost luata decizia nimeni nu a mai putut intoarce nimik…
    cred ca juriul au luat in consideratie alti parametri……

  70. @miss -

    si tu, fiind participantă,
    cum crezi? care sunt acei “alti parametri”
    care au fost luati in consideraţie?

    pentru ca eu – nu-mi dau seama deloc.

    Poate doar.. înălţimea?

  71. miss says:

    ddaaa… tinta corecta

  72. caterina says:

    privind pozele am ajuns la concluzia ca si in modeling se da mita……chiar cum si-au permis sa aleaga o asemenea *****………

    BROVO pentru poZE……

  73. crazy_marryanna says:

    Halal de aşa brunete,blonde in suflet ;)
    Paul,să ştii că apreciez foarte mult modul tău de a vedea lucrurile ….
    Cred că la un concurs de miss unul din criteriile de bază după care sînt apreciate fetele ar trebui să fie naturaleţea,şi apropo de vestimentaţie,nu ştiu eu ce designeri au ei acolo,dar era mai mult o atmosferă de circ decît de concurs,aş fi preferat să le văd îmbrăcate în rochii de culori pastelate,mult mai feminine şi mai gingaşe,ca să le poţi privi ca pe nişte zîne,însă nu văd nici o feminitate în privirea aceea demonică,nici macar de “bad girl”,mai degrabă “Terminator” se întoarce cu un nou episod.
    Şi…dacă e vorba de proba de inteligenţă,păi……aici probabil e vorba doar de inteligenţă artificială,reprezentată doar de exerior.
    şi oricum de ceva ani buni sunt de părerea că o fată inteligentă niciodată nu va participa la un concurs de miss,pentru că ea ştie să se facă apreciată şi fără asta.Şi dacă e vorba de mită…ce fel de concursuri “mari” în Moldova fără mită?
    Mi-e ruşine pentru fata care ne va reprezenta ţara,pentru că arată mai rau ca Ţaţa Floarea,şi o să citez aici o strofă dintr-o poezie (nu conetază care) “..şi era una la părinţi,/şi “mîndră” haimanaua,/avea un nas şi nişte dinţi/de te-apuca damblaua..”

    Nu mai comentez,vă las doar să luaţi atitudine

  74. Janesse says:

    Paul, iti sunt antipatice femeile. Da, totusi este asa.

    • @Janesse -

      Generalizezi!!!

      Dar in sistemul meu de valori, acesta este un pacat grav.

      Imi sunt antipaciti anumiţi oameni.
      Unii barbati, unele femei.. asa k :P

      Tu doar ai vazut ca am scris de bine despre fata care mi-a atras atentia :D

      concluzia?

  75. Vlada says:

    paul, iaca tu te duci o data la miss md si deam esti marcat pe vreo juma de an sau pana la urmatorul miss:) da eu iaca azi am fost la facultate si am fost profund marcata, acolo e mai rau ca pe podium, ca pe alea de la miss macar le invatsa cum sa se machieze, le face coafura:)asa ca…daca ai criza inspirationala si daca tot iti sunt antipatice femeile (c) :)) ap ia aparatu foto si du’te la frispa, drept, asem si nu numaidecat la concursuri de miss:)

  76. Janesse says:

    @ Paul:
    Aaaahhaaa! De bine?! Ca pe urma sa zici ca este falsa si seamana cu A. Marin.
    Ai un cojoc de aparare foarte gros cu un filtru performant.
    Nu e normal sa ai o astfel de atitudine fata de femei.

  77. @Janesse

    Scuze, dar care este atitudinea mea? :)
    E bine sa ai un cojoc la indemana intotdeauna.
    Nu e un lucru rău să semeni cu A Marin :)

    anyway, nu sunt misogin
    sunt subiectiv,
    si ca si orice fiinţă umana există oameni care imi plac
    si care nu :)

    tu generalizezi.

    Da ori ba? :)
    recunoaşte.

  78. L. says:

    ok. nu stiu cum se face, dar intr-adevar ajung pe podium doar cele mai “fine” exemplare ale frumusetii. Totusi, suntem o tara care se lauda cu “cele mai multe femei frumaose pe m2″. cum de reusim sa ajungem intr-un asemenea hal, sa ne desconsideram valorile intr-atat? recent am aflat despre neregulile (aici ma refer in special la coruptie) din fosta mea institutie de invatamant. se pare ca nu putem trage linia si face adunarea la cata prostie si mizerie se aduna prin toate colturile in aceasta tara. dar se poate si altfel. cei cu tiparul cat mai verde au si cele mai multe avantaje in special ON TOP. faza cea mai trista e ca ceilalti sunt asociati cu ceea ce se produce si se ambaleaza aici, de se sperie occidentul de bagajul nostru traditional. chiar si in Franta sunt femei urate (cineva caracteriza aceasta tara ca fiind la limita urateniei in ce priveste femeia, anume Freud, eu nu ma pronunt. de atunci s-or mai fi schimbat viziunile sau codul genetic), dar chichita e in alegerea celei mai furmoase, ca fiind reprezentantta. La noi, mergem cu fundul in sus si ne inamolim creierii de nu mai vedem evidentul (bine, aici ma refer in special la juriul ala care a ales cu un ochi de lemn si unul de sticla colorata deformata). Putem doar sa ne incurajam noi insine cu “KEEP UP THE GOOD WORK”. cel putin, meritam o speranta minuscula ca,poate poate, ceva se schimba in timp

  79. tania says:

    baba cloanta!!!

  80. Dina says:

    ca de obicei cumatrism si nushtiu ce..cine da bani mai multi acela cistiga….cite fete frumoase avem noi,si au ales strasnicia asta care e imflata la fata de parca au muscat-o viespile:))..mde…de fapt nici nu ma mir, asa e peste tot..nu doar la concursurile de frumusete…:(

  81. sandu says:

    Mdea… Daca jita asta e cea mai frumoasa fata din Moldova, apoi… se vede ca traim in Moldova, tara minunilor

  82. Ame says:

    cred c-au baut mult vin astea din juriu de au ales asa “miss”. De fapt…e de plins articolul, daca am ajuns sa fim reprezentate de asa o duduie…

  83. Deja dupa cum vad, multi dintre vizitatorii de pe aceasta pagina si-au expus parerile. Insa parerea mea este ca, din toate fetele pe care le-am vazut eu, de pe aceste poze… cred ca domnisoara cu numele Iana Varnacova era sa fie ultima varianta pentru MISS. Nu e urita fata, insa au fost fete mult mai atractive pe aceasta scena ;)

  84. stefania says:

    sunt de acord cu tine paul…miss moldoa 2008 a fost ceva straniu zau!…domnisoara care a fost alesa…seamana un pic cu ksenia Sobceak..la fel are o0 fata si un zimbet de cal……chiar as spune ca e cam uritica…imi pare rau de alegerea juriului..si cind ma gindesc ca domnisoara aceasta a plecat sa ne prezinte tara …la miss world…ciar imi apar larcrimi in ochi…gindinduma la celee mii si sute de fete frumoase din moldova ca …intr-un oare care sfirsit sa plece…ea care poart gene false..putem observa aceasta in toate fotografiile..shi care sea pus ..o tona de ciment pe fata pt asi ascunde..impuritztile de pe fata dar fara rezultate tot deauna ies in evidenta…chiar imi pare rau pt asa o alegere greita!

  85. kity says:

    =))
    nice comments paul
    nu îmi place de miss… gene false… machiaj întraiurea(după părerea mea) şi cum s-a mai spus.. parcă e un iepure =)))

    întradevăr e mai frumuşică fata din margine :)

  86. www.amigo.md says:

    erau fete mult mai frumoase decit cea care a castigat, mii interesant de ce juruiul ales’o anume pe aceasta? oare sa fie problema cumatrismului?

  87. Rodica says:

    Comentariile mi se par rautacioase si neobiective. Si cu parere de rau, au curs asa dupa intonatia autorului. Mi s-a creat o impresie ca s-au adunat 100 si hai care mai de care: ca-i urata, nu e strashnika,ei da, e odioasa!! Cam de genul asta, cine pe cine intrece. Si fata, da, nu e cine stie ce frumusete, dar nici chiar in halul asta. Pareri negative, monotone..
    N-am nicio treaba nici cu asemu, nici cu concursul, si in general. Intamplator am intrat pe articol.
    Dar sincer, mi se pare neobiectiv, si .. adica, oleaca mi-am stricat o imagine :)
    PS: Costumele de baie sunt SUPER!

    • Rodica,

      Fata nu e cine ştie ce frumuseţe?

      Rodica, noi nu vorbim despre oricare fată de pe stradă,
      dar de fata care te-a reprezentat anul trecut la MISS MONDIAL sau UNIVERSE, wherever.

      Daca ar fi fost frumoasa, ar fi fost şi păreri în aceeaşi tonalitate.

      Ţi se pare neobiectiv?
      It’s a blog, honey.
      Mi-am expus părerea.

      O problemă ceva?

      p.s. costumele de baie still suck!

      *pace

  88. Rodica says:

    Paul Hodorogea
    March 7th, 2009 at 8:42 pm răspunde

    I s-a spus şi iepure, şi cal, şi alte animale :D

    UN ASTFEL DE COMENTARIU E CHIAR STRASHNIK!!!

    no respect

  89. Pingback: Paul Hodorogea - Jurnal » Paul Hodorogea e hodorogea.com +

  90. Andrian T says:

    Paul Bravo – Chiar mi-a placut cum ai redat atmosfera )

    p.s. apropos – domnul din spate emotionat sau… :) – in fine, e “hozeainul” LeoGrand-ului )

  91. lilttle lil says:

    miss 2008 e atit d strashnik k ash fi vrut sa i’o zic in fata!! nici makr nu poate vorbi!!!!!!
    E O URITAAAAAAAAAAAAAAAAA

  92. Pingback: Sa-ti zic cine esti? (analiza subiectiva a blogurilor) « Povesti Cu Talc

  93. Pingback: Sa-ti zic cine esti? (analiza subiectiva a blogurilor) « Povesti Cu Talc

  94. Ana says:

    acest concurs are macar vreun site oficial?
    sau vreun telefon de contact?:S
    e ciudat,tot vad prin internet despre casting miss moldova dar nu am auzit nicaieri despre aceasta si de unde pot scoate informatii?
    multumesc anticipat

  95. Ana says:

    si tot caut dar nu gasesc nicaieri((
    ah,in tara asta nimic nu gasim..cu parere de rau suntem asa de inapoiati in multele.
    si cineva a vazut-o pe noua miss world moldova 2009?
    ))
    Maria Bragaru,pe site-ul oficial missworld am gasit concurenta ce participa pentru moldova anul acesta.

  96. kapa says:

    intr-adevar, 2007-le e mult mai bun :)

  97. Irina says:

    apropo, baiatul nu e de la Versace, ci de la Godina (reprezentanta oficiala a ceasurilor elvetiene Swatch la noi in tara).

    p.s. cand e Miss Moldova anul acesta?

  98. ana says:

    reprezentanta moldovei la miss world deja a fost aleasa intr-o forma ciudata…hm..
    e maria bragaru,si concursul are loc pe 12 decembrie

  99. alina says:

    tuu mamaaaaa tuuu..!!

    curvaa!!!!!!!!!!!!!!!!!1

  100. Ana says:

    miss world..
    curva?:S

  101. Pingback: Ãîðíî-îáîãàòèòåëüíîå îáîðóäîâàíèå

  102. regina liceului 2006 says:

    Care mita oameni buni??!!Cei care finanteaza concursul au bani destui!! Ei se distreaza cu fetele de la miss,le cazeaza in hotel si seara se distreaza cu ele in 3 sau in 4 sau poate si in 5.E uimitor ce fetele sunt gata sa dea pentru acest concurs.Am fost aleasa in 2007 impreuna cu alte 22 fete pentru Miss Moldova, dar am cedat dupa ce am auzit cine de fapt cistiga, eu pur si simplu am cedat…nu se merita.E un lucru murdar Miss Moldova,si in general modellingul in Moldova sau poate peste tot e asa??!Drept exemplu poate fi agentia Mandarin care trimetea fete in Emiratele arabe cica pentru prezentari,insa acolo erau regulate de arabi.

  103. regina liceului 2006 says:

    adica le cazeaza pe acelea care nu sunt din Chisinau, fireste.

  104. viky says:

    UJASNO………….

  105. ciresica says:

    Ma doare sufletul.Studiez in Italia si as fi vrut sa ma laud cu fetele noastre din tara ,dar vazand aceste poze trebuie sa renunt.Mi se par poze de Haloween.Prefer sa ma reprezint singura.As putea sa postez o poza de-a mea?

  106. oli4ka says:

    he he…kita prostie…kita banalitate…fata asta miss?amuzant nu?:))uite ce fac banii…dar e de asteptat…doar traim in Moldova!!!!!!!!!

  107. oli4ka says:

    da vad ka in 2008…orikum nui nici o diferenta…fata asta nu merita titlul de miss nici in 1008:D…eh daka sa nu jignim…nam nimik ku ea..dar totusi…e o alegere ffff gresita…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Do NOT fill this !