Mă grăbeam, că trebuia să ajung in (minus) 3 minute la flori. LA FLORI însemnând locul de pe strada Bodoni, între Columna şi Ştefan cel Mare, unde se vând floricele moarte, coroane şi buchete. Pe drum am auzit bătăi de tobe. Am schimbat imediat direcţia şi m-am indreptat spre rândul de scaune verzi, acolo de unde mirosea a tobe.
poză ilustrativă de pe flikr despre african drums. Autor: hugh.peralta
ascultăm asta, pentru atmosferă
Era un grup de băieţi şi fete care dansau haotic, purtând cu ei suliţe făcute din paie sau stuf. În loc de ascuţişul din metal, care trebuia sa fie prezent la orice suliţă ameninţătoare, aveau pene, probabil de gâscă. În spatele dansatorilor, cu fundul pe bordura parcului stăteau alţii. Tot băieţi, tot fete. Ei aveau tobe şi alte instrumente de percuţie, asemănătoare cu cele din poza de mai sus. Ritmul mi-a plăcut. Începea unul din ei să bată. Apoi, câte unul, cu sunet de tobă diferit, adăuga “trăckuri”. Aşa se ajungea la un “mix” final interesant.
La un moment dat, cineva m-a înghimpat pe umăr. Era Diana. Diana mi-a spus că tipii arată dubios. N-am negat. Era un băiat cu barbă lungă-lungă şi cu o glugă trasă peste faţă. Deci era o glugă şi o barbă. No nose. Diana a spus că seamănă cu cineva din Ku Klux Klan (wiki), eu nu ştiu.
Mi-am amintit de duminicile seara, pe când eram in sua. Veneau o grămadă oameni pe plaja din Sarasota(FL) şi, la fundalul sonor al valurilor golfului, băteau ritmat la tobe, tobuşoare, tobeluţe.. Cineva mai aducea din cand in când o chitară electrică cu boxă alimentată de un acumulator mic. Întotdeauna se găsea câte un nebun sau o nebună care se dezlănţuia in mijlocul cercului de toboşari şi spectatori şi dansa pe ritm de trib.
Revenind la Chişinău, în Republica Moldova, (asta implica un SHIFT+DELETE la imaginile invocate cu asfinţituri magice, plaje impecabile, mirosuri de apă curată, nisip alb) – l-am întrebat pe Ion, care era vădit implicat in afacerea toboşarilor “Ce este aceasta şi când va mai fi?” Mi-a răspuns ca asta se va mai intampla la solstiţii şi echinocţiuri. Cam rar, dar frumos.
A intrat perfect în combinaţie cu drumday şi ethnojazz,
apoi a trebuit să plec, la flori, în minus 33 de minute.
imi place ritmul!
Şi mie))
Eu am văzut nişte tineri care cântau în locul indienilor de la Lumea Copiilor. In comparaţie cu precedenţii – domnii creau o stare metafizică rar cunoscută urechilor chişinăuenilor. Păcat e ca eram în pauza de masă.
Tobele astea se numesc djembe.
Am avut şansa să învăţ un pic să cânt la ele. Chiar am una acasă. Micuţă.
Acu’ să aştept următorul solstiţiu/echinocţiu?…
ci di nais 8->
Mmmm… Îmi place.
Ţin minte că într-o vreme era un indian care cânta prin centrul oraşului şi plus la asta vindea şi nişte CD-uri :D
Apropo, tot avea o suliţă, de spumă :D
noo, ăla era comercial.. făcea bani baiatu
folosindu-se de originea lui.
Bun, normal ca nu milioane.
[...] Blogul lui Paul. Aşa se întâmplă că frumuseţea lucrurilor simple trece, de regulă, neobservată. Omul nostru vrea să vadă implicare, din aia care te face să vrei să pui mâna pe sapă, şi să zdrobeşti ţeasta duşmanului. Blogurile care nu urlă cu venele pulsând la tâmplă despre Schimbare, Neam, Dumnezeu, Valori, intimidând cititorul cu neologisme, rareori sunt apreciate. Deşi, doar cei mai buni dintre noi au darul să se bucure de lucruri simple, schimbând lumea într-un mod nedemonstrativ. Blogurile lor te fac să auzi tobuşoare şi tobuleţe: Pa bi da bum. [...]