Cum să-ţi faci timp

N-am timp! Nu pot, am o mulțime de lucruri de făcut!  Nu reuşesc! Dorm puţin! Tot nu termin lucrul! Lista mea “TO DO” este infinită. Am obosit. Mă culc. Nu pot să dorm. Când mă trezesc sunt mai obosit decat inainte de culcare. Ce, asta-i viaţă?

Nu, asta nu-i viaţă. Dacă te confrunti cu astfel de gânduri in permanenţă, iti ofer mai multe solutii PRACTICE de gestionare corectă a timpului (time management). La unele mai lucrez şi eu, evident.

Deci dacă vrei sa-ti faci TIMP, trebuie sa-ti aminteşti de câteva reguli.

1. Mâncare, Somn şi Mişcare

Acestea nu trebuie neglijate decât foarte rar. Ele toate iti asigura buna funcţionare a organismului. Orele de somn pe care nu le-ai dormit nu se anulează, ştii, da? Ele vor trebui recuperate oricum.

2.Timpul este mai important decât banii

Se zice că “Time is Money”. Greşit. Ambele sunt resurse, dintre care una e limitată. Timpul. Bani poţi face oricand. Unii oameni lucrează incontinuu, iar unii din ei fac foarte multi bani, iar spre sfarsitul vieţii se intreabă “ce dracu’ am facut in viaţa asta în afară de bani?”

Explicaţia este că avem prea multe lucruri de facut dar nu avem timp sa le facem. O recomandare bună e să avem doar activitati care ne aduc plăcere. Dacă ai un serviciu care nu-ti place, schimbă-l.

“Găseşte-ţi un serviciu care-ti place şi nu vei mai lucra niciodată”.

- cum sună?

La serviciu nu incalca niciodata o promisiune sau o dată limită. Dă un telefon şi renegociază înţelegerea. Dacă nu merge, fă tot posibilul să intri în timp, că doar suntem oameni de cuvânt (şi de contract), nu?

time management Cum să ţi faci timp

http://reallifemessages.com

3. Succesul nu te organizează

E invers. Gestionarea corectă a timpului te face să ai succes. Dacă te confrunţi cu TO DO LIST-uri infinite, cel mai simplu este sa nu le faci, daca nu-ţi trebuie. De cele mai multe ori preferăm să spunem: “bine, mă ocup şi de asta” – pentru că e mai simplu, şi nu trebuie să ne “chinuim” să ne dăm seama ce-i cu povestea fiecărei sarcini care ne-am notat-o în listă. Simpla întrebare “De ce am eu nevoie sa fac asta?” te va ajuta sa intelegi daca trebuie să ştergi o anumită sarcină din lista ta sau nu.

Tot aici se incadreaza şi celebrul motto: “Istead of doing the things right, do the right things” (In loc să faci corect lucrul, fă lucrurile corecte). Câteodata, dacă vezi ca nu găseşti apă pentru fântână, nu mai săpa groapa. Încearcă alt loc.

4. Experienţa nu poate fi falsificată

Ea vine cu timpul, la fel ca si deciziile corecte. Deci daca iti merge rau inseamnă că probabil inveti foarte mult si va fi bine mai pe urma. Implică-te in activitati care te invata ceva practic, mai ales daca eşti student(ă). Daca lucrezi, schimbă-ţi serviciul cand ai descoperit că nu mai ai nimic de invăţat de la oamenii din anturajul tau profesional. Trăim să invăţăm, nu să ne consumăm.

5. Fă-o ACUM.

Odată mi-am lipit prin toată camera, pe pereţi, pe uşă, pe dulap, pe geam, pe vazele cu flori, pe chitară, pe masă – hârtiuţe pe care am scris DO IT NOW! Asta m-a ajutat să mă lupt cu lenea, pe care unii o numesc amânare sau procrastinare.

- If you can dream it, u can do it, spunea Walt Disney.

- Cum ati reusit sa construiti intregul parc Disneyland in doar 366 de zile?

- Am folosit fiecare din ele (zile).

Concluzie: Planifică-ţi ziua, planifica-ţi săptămâna, planifică-ţi anul, fă liste. De asta e bine sa ai orice fel de agendă. Electronică, din hârtie, la calculator etc. Cea care se simte cel mai bine este cea din hartie, evident. Am si un fel de “palm” electronic pe care mi l-am adus din SUA, dar stă pe poliţă. Cine-l vrea? e la reducere.

Unul din secrete este sa imparţi o sarcină mare in mai multe sarcini mici. Fix aşa cum iti faci ordine in cameră. Sarcina mare ar fi “să-mi fac ordine in camera”. Cam greu. Daca o impărţim în:

- fac ordine pe masă

- dau cu aspiratorul

- ud florile : D

gata.

Alt secret este să faci intai lucrurile mai greoaie, mai urâte, mai neplăcute.

6. Prioritizează

Despre asta am vorbit intr-un articol scris acum un an, despre cadrane. Acolo găseşti şi o imagine a acelor cadrane, dar rezumatul ar fi următorul. Ai 4 cifre: 1, 2, 3, 4. In dreptul fiecarei sarcini pui una din cifre. Cum ştii ce cifra sa alegi?

1. Important şi Urgent

2. Important dar care poate fi amânat

3. Urgent dar neimportant

4. Poate fi amânat şi nici nu e important

Specialiştii recomandă să FACI ACUM sarcinile pe care le-ai marcat cu cifra 1. Cele cu cifra 2 le setezi o zi şi o oră, daca e posibil, şi NOTEAZĂ asta. 3 – incearcă să le laşi pe umerii altor oameni, dar daca in lista 1 şi 2 nu mai ai nimic – poftim, ocupă-te şi de ele. Sarcinile pe care le-ai etichetat cu cifra 4.. taie-le ca şi făcute. Nu le fă. Motivele sunt uşor înţelegibile, prin definiţie.

7. Vorbeşte din picioare

Mai ales la intalnirile de lucru. Daca vă aşezaţi la taclale, te asigur ca această “business meeting” nu se va termina prea curând. Cel putin va dura mai mult decât este necesar. La telefon vei discuta cu o atitundine care sa dea de inteles ca ai altceva de facut acum, respectiv discutia va fi scurtă şi la subiect.

Apropo de telefoane. E recomandabil să telefonezi inainte de prânz, dacă vrei o discutie eficientă. Oamenilor le place sa vorbească la telefon, nu şi inainte de prânz sau cu 10 minute inainte sa li se termine ziua de lucru. Suni atunci pentru că ştii sigur că ei au ceva de facut. Poţi fi extraordinar de interesant, dar crede-mă, la acea ora nimic nu e mai important decat prânzul.

Dacă eşti sunat sau când telefonezi după prânz sau cu mult inainte de prânz şi vezi că interlocutorul nu vrea să termine discuţia, soluţia ar fi să ai intotdeauna câteva cuvinte pe care daca le spui, discuţia se termină în 3 secunde. Un profesor ar avea o fraza intotdeauna valabilă: Studenţii mă aşteaptă. Un jurnalist ar spune că politicienii il aşteapta, sau are de facut un interviu cu cineva important. Un student ar spune că tocmai s-a intalnit cu un vechi prieten sau că tocmai au inceput orele, etc.

8. Protejeaza-ti ora din zi când esti cel mai creativ

Perioada din zi cand ştii ca nu ai energie si inspiratie păstreaz-o pentru lucruri de rutina. Exemple: de dus gunoiul, de scris rapoarte, de dormit, etc. Atunci când ştii ca intre 7 şi 10 e perioada ta creativă, fă tot posibilul să investeşti acel timp pentru tine.

Daca totusi cineva te solicita in astfel de ore creative, fii sigur că merită. Dacă e o intalnire importantă, asigură-te că are agendă, roagă să ţi se trimită. Altfel, poti ajunge la intalniri la care nu se va discuta nimic, iar intalnirea există numai pentru că era scrisă “în plan”.

9. Nu mă întrerupe

Intreruperile îţi mănâncă foarte mult timp, mai ales daca te ocupi de ceva profund. În aşa caz, creierul tau are nevoie de aproximativ 45 de minute ca sa revina la starea de profunzime la care a fost inainte de intrerupere. Evită-le. Tot aici se include un TREND al vieţii noastre sociale online. Toate aplicatiile mai noi trimit notificări pe desktop, scot sunete, apar mesaje pop-up..

Dezactivează toate astea. Eu, spre exemplu, am scos sunetul de la Yahoo Messenger, iar pe Twitter intru când vreau şi mă uit la toate. Dar nu-mi apar mesajele pe monitor imediat ce au fost născocite de autor. Ca să nu intru pe pagina twitter, folosesc echofon pentru firefox. Iar funcţia LIVE NEWS de pe facebook am dezactivat-o de asemenea.

Evita sa-i intrerupi si pe altii. Daca stii ca persoana de care ai nevoie foloseste si o adresa de email, n-o suna, mai ales daca ceea ce ai de spus nu este urgent sau important. Daca tii neaparat sa folosesti telefonul mobil, trimite un SMS.

Cand te roaga cineva ceva, spune ca ai la dispozitie doar 5 minute. Avantajul e ca poti extinde aceasta perioada.. dar daca vezi ca ceva nu este in regulă, poti pleca chiar dupa 5 minute, doar atât ai promis.

O regulă despre fleacuri: Ţine un jurnal si noteaza-ti ce faci din 15 in 15 minute. Vei fi socat de cat de mult timp pierzi cu anumite activitati. MULT MAI MULT timp decât credeai.

O regulă despre lucru: Esti eficient nu pentru ca să fii eficient la lucru, ci pentru ca sa termini mai repede şi sa-ti cauti de viaţa ta personală, de familie, prieteni, activităţi diverse etc.

O regulă despre studii: Când ai “un ochi” liber, transofrmă acea oră şi 20 de minute intr-o lecţie falsă. Adica mergi la bibliotecă. Este probabil singura ora cand poti studia cu adevarat.

O regulă despre termene limită: FAKE DEADLINES. Setează-ţi termene-limită mai aproape decât termenul-limită adevărat. Respectă-l. Asta reduce din stresul “ultimei sute de metri”. Mulţi spun că “atunci cand sunt sub presiune, lucrează mai eficient”. O fi, dar ştii ca celulele nervoase nu se regenerează.

10. Renunţă la TV

(Eng)Motive, detalii. Dar cred că ştii şi tu care sunt dezavantajele televizorului, mai ales că ai acces la internet. Ştiri – citeşti titlurile si doar detaliile despre ştirile care te interesează. Chiar daca vrei sa te relaxezi, tu alegi filmul şi ora la care sa-l vizionezi. Şi mai există muuulte multe motive pentru care e bine să ai un computer. Ah da, ar fi bine să renunţi la Counter-Strike, GTA, şi altele. Jocurile nu sunt decat mai puţin rele decat televiziunea, dar intră in aceeasi categorie.

Regula Invizibilă:

Separă totuşi lucrul de odihnă. O vacanţă adevărata inseamnă să nu ai acces nici macar la telefon, email sau agendă.

Dacă mai ştiţi şi alte secrete ale gestionării corecte a timpului, să le-auzim.

Articol inspirat din lecţia “Time Management” de Randy Pausch şi alte articole, cărţi, filmuleţe consumate de-a lungul vremii (din 2005 încoace)

38 comments to Cum să-ţi faci timp

  • Regula de milioane a time managementului este – ia orice hârtie în mână o singură dată.

  • Iura

    hmm, si unele kiar ajuta

  • Salut. Referitor la gestionarea timpului as vrea sa adaug ca e foarte util sa te informezi de la radio, in timp ce poti face inca ceva.

    Un plus este daca ai in posesie un player mp3, pe care poti incarca buletinele de stiri, de exemplu – Europa Libera, Deutsche Welle. Pe drum spre universitate, serviciu poti sa asculti cele mai proaspete noutati.

  • mersi, paul. Util articol. Am pierdut 6 minute citidu-l, dar sper sa le recuperez insutit. :)

  • [...] This post was mentioned on Twitter by PaulHodorogea, MarinaBran. MarinaBran said: RT @PaulHodorogea: Cum să-ţi faci timp http://cli.gs/AdyM6 [...]

  • O, Paul, mersi de articol potrivit la momentul potrivit :)

  • Cum adica asta nu e viață?? Vrei să spui că eu nu trăiesc?? :))

    În ultimul timp, eu:
    1. mă culc la 5.30 și mă trezesc la 7:00. Până ies de sub duș sunt în ”zombie mode”, în schimb toată ziua sunt plină de viață și energie :D

    2. mereu sunt grăbită, am senzația că nu-mi ajunge timp pentru nimic, însă, nu știu cum, la sfârșit de zi realizez că am reușit tot ce îmi propusem… :D

    3. uneori uit când am mâncat ultima dată și doar atunci mi se face atât de foame, încât nu mi-e a mânca nimic :))

    4. în ciuda tuturor acestor lucruri, nu uit de micile plăceri ale vieții, sunt lăudată la facultate, particip la diferite evenimente, nu-mi ignor prietenii, mă simt extraordinar de bine (înafara intervalului de la 7:00 până la 7:20, când ”nu simt”) și nu uit să văd frumosul în lucruri simple :)

    Iar dacă aș trăi după regulile tale… cred c-aș pierde tot ”kaiful” :)

    Cu bine, Pavluș :)

    • 1. Eu aşa făceam o perioadă inainte sa plec in state. Aşa mi-era programul şi aşa de “organizat” eram eu. Aveam multe de facut. Examene, lucru, stuff.

      Daca nu plecam in sua, muream :)

      Curand se ajunge la starea de letargie.

      http://ro.wikipedia.org/wiki/Letargie

      O duci bine o perioada, dar revenirea la normal durează. Take care.

      după asta ai sa dormi 12 ore pe zi si tot obosita te vei simţi.

      2. felicitari

      3. sarăcuţul stomac

      4. i am a looser :))

  • ana_corint

    articolu’ asta trebuia sa-l scriu eu:P))) adica, sunt de acord cu ceea ce zici. dupa ce duci un astfel mod de viata iti dai seama cat de absurd e ) de fapt, commentu’ asta nu e ft relevant, scriu ca sa imi fac simtita prezenta pe blog:))) de’atata timp n-am mai trecut pe aici si chiar aveam chef! Cand te citesc imi amintesc de cartile lui Murakami (poate iti pare ciudata comparatia, mie murakami imi place))) ok, mi-ajunge. succes paul si multe articole faineee:)))))

  • Gruz. Printre randuri se citeshte: fii robat, fii robat capitalist, fii robat capitalist carierist, fii robat capitalist carierist consumerist, fii robat capitalist carierist consumerist budist. gruz

    • Tu ce varsta ai? Copchilaş? Student? – Daca da, atunci te inteleg. Daca nu, nu te inteleg.

      Instructiunile de sus sunt pentru ca o fiinţa umana sa se poata organiza sa faca RAPID lucrurile care TREBUIE sa le faca, ca sa-i ramana cat mai mult timp pentru lucrurile care VREA sa le facă.

      Daca mamica si taticu sunt in italia si te intreţin TOTALMENTE, atunci desigur ca-ti poti permite să fii “spontan in toate” :)

      Iata ASTA DA artă!

      • ohoho, un efort laudabil de contextualizare a eului meu cu capslock si fara prejudecati. Amu nu am timp dar revin cu explicatii.

        • 1. era SHIFT :) nu CAPSLOCK
          2. SHIFT ca sa pun accent pe unele cuvinte
          3. aştept explicatiile

          • Explicatiile au fost date de prietenii din
            radiohead (sensul textuletului tau seamana surprinzator cu versurile din piesa), enjoy:

            http://www.youtube.com/watch?v=8EoukRWQ-ec

            RAPID TREBUIE VREA TOTALMENTE

            • Cert este că trăim în lumi diferite.
              Chiar daca o fi aşa, nu inteleg cu ce nu esti de acord in bucata asta:

              “Instructiunile de sus sunt pentru ca o fiinţa umana sa se poata organiza sa faca RAPID lucrurile care TREBUIE sa le faca, ca sa-i ramana cat mai mult timp pentru lucrurile care VREA sa le facă.”

              *Radiohead propune o soluţie?

              • (1)Traim in aceeasi lume. O vedem diferit.

                (2) “Instructiunile de sus sunt pentru ca fiinţa umana sa se poata organiza sa faca RAPID lucrurile care TREBUIE sa le faca”. Inlocuieshte in propozitia asta “fiinţa umana” cu “masina de spalat”, “frigider”, “aspirator”, “robot”.

                (3) Poate merita mai intai sa vedem PROBLEMA?

                (4) este asha o poezie:
                work buy
                consume die

  • @gruz

    2. Ok, poate pentru ca nu toata lumea are posibilitatea sa lucreze in media, jurnalism, marketing şi alte domenii mai creative decât măturatul scărilor. Oferi o muncă de robot, ca sa iei bani pentru asta, iar in timpul liber sa faci ce VREI cu ei. Tot nu inteleg ce nu-ti convine. Să nu existe măturători? (de exemplu)

  • Daca faci RAPID lucrurile care TREBUIE sa le faci, gaseste te rog timp pentru acest articol:
    http://www.newyorker.com/arts/critics/atlarge/2009/10/12/091012crat_atlarge_lepore?printable=true

    te asigur ca este interesant si la tema

    • CRED CA PARTEA ASTA E CEA MAI INTERESANTĂ

      “Gilbreth tried to teach people to save time for joy, but not everyone wants to hurry a pie. Sometimes the best part of making a pie is the mess, and rolling the dough too thin so you’ve got some extra for jam tarts, and for playing with. In the Taylorized world, something has been lost and, until it’s found, adding a few case studies to the curriculum at Harvard Business School probably isn’t enough. Neither unions nor businesses have lived up to Brandeis’s optimism. “If the fruits of Scientific Management are directed into the proper channels,” he wrote, “the workingman will get not only a fair share, but a very large share, of the industrial profits arising from improved industry.” Lately, that share has been going to shareholders and C.E.O.s. Home and work, separated since the first stirrings of the Industrial Revolution, have been growing back together again: BlackBerry on the nightstand, toaster in the photocopy room. Efficiency was meant to lead to a shorter workday, but, in the final two decades of the twentieth century, the average American added a hundred and sixty-four hours of work in the course of a year; that’s a whole extra month’s time, but not, typically, a month’s worth of either happiness minutes or civic participation. Eating dinner standing up while nursing a baby, making a phone call to the office, and supervising a third grader’s homework is not, I don’t think, the hope of democracy.”

      Gruz, eu am inteles, am citit. Şi ce sa facem acum? Sa stăm la soare sa visam un alt sistem, un alt mod de gandire? un .. ce? Sau sa ne adaptam si sa incercam sa ne descurcam cum putem mai bine in acest sistem? (si poate sa-l schimbam din interior)

      Tu doar imi arati ca tot ce este e rau, dar nu mi-ai arătat soluţii. Să criticăm constructiv. sau nu?

  • Si de ce nu mentionezi ca toate aceste lucruri au fost formulate de Randy Pausch in lectia: Time Management

    http://www.youtube.com/watch?v=oTugjssqOT0&feature=channel

    http://www.youtube.com/watch?v=ji5_MqicxSo&feature=video_response

    • era necesar?
      Nu toate. Unele le-am adaugat de la mine, citite in articole, cărţi. Altele nu le-am tratat aşa cum le-a tratat Randy.
      La urma urmei, regulile contează.. şi sper ca a ajutat ceva lume.. inclusiv pe mine, că m-am gandit că daca SCRIU aceste reguli, imi va fi mai simplu să le respect.

  • Da, foarte necesar, pentru ca odata ce tu poti accepta multe din cele spuse de Randy ar fi trebuit sa le expui pe toate si mai apoi sa-ti exprimi dezacordul cu unele reguli formulate de el. Altfel ceea ce faci tu este plagiat, pentru ca nu mentionezi macar faptul ca te-ai inspirat si ca nu-ti apartin tie 100 procente.

  • “Articol inspirat din lecţia “Time Management” de Randy Pausch şi alte articole, cărţi, filmuleţe consumate de-a lungul vremii (din 2005 încoace)”

    Acum e mai bine :D

  • Sorry, pentru offtopic, Paul, tu esti ruda cu Alexandru Dorogan, care a fost ales la functia Radio-Moldova? Vad ca sotia lui este Silvia Hodorogea, reporter TV.

  • maroggggggggggggggcerul are ma

  • filme noi online mai pot fi gasite si aici

Leave a Reply

 

 

 

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Do NOT fill this !

bberry.md
© Paul Hodorogea - Toate drepturile rezervate