Notiţe pentru mine. Enjoy, dacă vi se pare util. Mie, cel puţin, sfaturile mi se par înţelepte, idei despre care ştim cu toţii, dar mulţi din noi nu le conştientizăm.
1. Compara-te doar cu tine însuţi.
Adevăratul progres este doar cînd te intreci pe sine.
2. Stabileşte-ţi propriile obiective. Nu este important ceea ce-ti spun alţii ca este important, asta este important DOAR pentru ei. Anume tu poţi ştii ce e mai bine pentru tine.
3. Pastreaza-ţi pasiunile dragi. Prin ele te deosebeşti de ceilalţi, ele te fac cine eşti şi tot ele dau sens vieţii tale. Chiar daca ele par stupide. Eu, bunăoară, usuc coji de portocale, forma cărora-mi pare frumoasă. Şi apoi le arunc! :)
fredericfruhauf.com
4. Totul se termina doar atunci cand tu decizi sa te opreşti să mai incerci. Einstein spunea ca nu exista lucruri imposibile, ci doar oameni care au renunţat prea repede.
5. Recunoaşte-ţi imperfecţiunea. Acesta este firicelul fragil care ne leaga unii de alţii. Daca oamenii ar fi perfecţi, viaţa ar fi perfectă şi n-ar exista greşeli, iar când nu sunt greşeli, nu există evoluţie, pentru că nu se adună experienţa.
6. Asumă-ţi riscuri. Doar cumparând bilet poti avea cel puţin şansa să câştigi la loterie. Riscurile te fac mai puternic, asta daca nu te omoara (de asta, orice s-ar intampla, rămâi cu ochii in patru).
7. Nu renunţa la dragoste crezând ca e greu de gasit. Cea mai rapidă modalitate de a primi dragoste este să dăruieşti; cea mai rapidă cale de a o pierde este să o ţii prea strâns; dar dîndu-i aripi vei reuşi să o păstrezi.
8. Alearga încet prin viaţă, uneori opreşte-te şi observă.
Altfel rişti să nu uiti nu numai pe unde ai fost, dar şi incotro mergi.
9. Apreciază alţi oameni daca îţi place cum sunt sau ce fac.
Asta le dă energie şi motivaţie să continue.
10. Nu te teme de invăţare.
Cunoaşterea este o comoara pe care o poţi purta oriunde şi oricând.
11. Timpul si vorbele nu pot fi recuperate, fii atent cum le foloseşti.
Hai sa comentăm. Care regula ţi-a atras atentia cel mai mult? Aceea care doare oleacă, nu? Aceea asupra căreia trebuie să lucrezi. Acea regula trebuie s-o scrii pe uşă în cameră sau pe perete, lingă calculatorul de la birou. Şi, poate, aici în comentarii, să ştiu şi eu.
2, 6, 8, 11.
2. iaka asta inca nu am reusit sa fac, sa ma gandesc doar la mine. dar invat.
6. si asta incerc. de multe ori m-am ars. foarte rar am castigat. inca n-am renuntat :D
8. asta mai ales in ultimul timp am observat. si am decis ca trebuie sa ma opresc. imi place.
11. mai ales vorbele. asta ii cea mai mare problema a mea. si nu stiu ce sa fac in privinta asta, dar atata timp cat nu am facut nimic rau cu adevarat (sau cel putin eu nu cunosc), nu ma deranjeaza.
Tie-ti place sa fii prima, n-ai cum sa renunţi la “vorbe” :) Asta face parte din tine, si poate ca la asta si se refera punctul 3. Iar “rău” din cate stiu, nu inseamna neaparata sa moara cineva din cauza ta :) Sunt şi rele mai mici… iaaan gândeşte-te. Ca odata ce crezi ca asta ESTE O PROBLEMĂ, inseamna ca ceva nu-i curat în Danemarca..
eu nu stiu de danemarca, da stiu ca de multe ori spun ceea ce gandesc, da tu stii ca oamenilor le place sa auda ceea ce vor ei sa auda, ei shapa iti dai seama ca asta creaza confuzii.
drept ca daca nu as fi spus ceea ce aveam de zis (chiar si in cazurile in care as fi zis ceea ce se vroia a fi auzit, ca eu cumva le impletesc cat sa fie interpretabile, eu interpretez varianta mea, in timp ce stiu sigur ca cel ce aude o sa inteleaga cu totul altceva, asta in cazurile cand se cere asa sacrificiu – un fel de minciunele adevarate, ca eu minciunele simple nu pot sa zic) nu s-ar fi intamplat toate cate s-au intamplat, ca s-ar fi intamplat altceva, si am fi trait altceva, asa ca n-am de ce sa-mi para rau :)
chiar daca uneori imi pare ca mai bine nu ziceam unele lucruri, da pe urma imi dau seama ca si daca nu le ziceam, oricum mi-as fi dorit sa le zic, sa le stie cel caruia as fi avut a i le zice. si cand mi se pare ca incep sa regret ca am zis anumite lucruri, imi amintesc ca ma bucur totusi ca cei carora le-am zis le-au auzit si le-au stiut (pentru ca toate se uita la un moment dat, bine, nu toate, da vorbele se uita. eu le uit.)
si de multe ori cand scriu asa raspunsuri lungi parca mii oarecum…ca ma gandesc ca pe cine o fi interesand gandurile mele, da pe urma uit si de cuvinte, si de raspuns :D
Nu stiu daca ar trebui sa zic in public aşa ceva, dar ăsta e un fel de egoism. Adica spui oamenilor ce crezi despre ei (banuiesc că faci asta chiar si cand ei nu-ti cer părerea? sau greşesc?) din dorinţa ta de a fi curată în interior. Din acelaşi motiv de exemplu parinţii îşi supra-protejează copiii. Să fie liniştiti EI că au făcut tot ce le-a stat in puteri ca să le fie bine copiilor, pe când copiilor mai bine le dai voie sa se mişte independent la inceput în curte, apoi pe lingă strada de lingă bloc, apoi in cartier, oraş, ţară şi apoi le dai drumul in lume. Mă gândesc eu, da cine ştie? :)
o fi, nu stiu. poate ai dreptate.
eu nu simt ca o zic ca sa ma simt bine in interior (eu de rau tare rar zic, si doar cand is nervoasa, sau nu stiu…probabil nu ma simt bine, in general, ma feresc de oamenii care nu-mi plac, si evit sa am contact cu ei, ca nu ma pot preface…. apropo de asta, pot sa si documentez: am poze cu mine de la o masa unde erau cativa oameni de care nu-mi placea: n-am scos un cuvant, pentru ca nu ma simt bine vorbind cu oameni de care nu-mi place)
revenind la zis: tu crezi ca eu ma simt mai curata pe interior daca-ti spun ca-mi place de tine? nu stiu, eu nu simt. ma simt exact ca inainte de-a o spune. acuma tu poti sa interpretezi (candva ai facut-o deama), da asta nu schimba cu nimic situatia si faptul ca-mi esti drag. ca si om (simteam ca am nevoie de lamuriri, capa si tu ca ceilalti, te apuci de interpretat… 8-| ).
Ci eşti di haioasă. Ei, dar să nu uitam în ce an o fost asta :D 1500 înaintea erei noastre? Revenind la subiect, tu daca nu zici nica de rau, atunci de ce consideri ca spusul vorbelor la tine ar fi o problemă? :) Si daca nu te simti mai bine (sau te simti la fel) dupa ce spui oamenilor lucruri frumoase… dară pontu?
pentru punctul 9?
nu stiu, mi se pare normal. natural. tu de ce ai reactionat atunci asa cum ai reactionat? da vreau un raspuns sincer si direct, la fel cum am intrebat.
si oare e atat de rau sa stie cineva ca il/o apreciezi?
M-am inglodat singur în discuţia asta. Pontul desigur este ca ai recunoscut punctul 5 şi ai confirmat punctul 1-2-3 adica puncte care te fac pe tine diferită de ceilalţi. My băd. Altfel spus, aşa eşti tu. Si cred ca daca va fi vreo schimbare, se va intampla de la sine, şi sfatul meu de “înţelept” este să nu forţezi. Atât.
))))
multumesc, inteleptule domn :D pt sfat.
eu am zis care-s schimbarile catre care tind (2,6,8), si am mai zis ca 11 nu ma deranjeaza (decat uneori, si am explicat si cauzele).
ian zi despre tine? raspunde tu la aceleasi intrebari pe care ni le-ai adresat noua :P
(drept ca mai nou, cantaresc mai bine inainte de a spune cuiva ca-mi place, din motivele enumerate si mai sus, pe care le cunosti si tu prea bine :) astept. desi asta e exact ca atunci cand spui ca daca iubesti, sa dai aripi – punctul 7 – cu largirea notiunii catre admiratie, respect si celelalte)
nr 9. hai dar si s-o aplic:
imi palce blogul tau, nice job!!! uneori e interesant sa descoperi lucrurile dintr-o perspectiva diversa!
Eu înainte nu puteam lauda oamenii care merita. Mi-era frica că ei nu vor intelege ca pentru mine ăsta ar fi insemnat un efort mare, un fel de rupere de la mine. Cred ca eram zgârcit la complimente :) În schimb criticam cu umor tot ce mişcă (verifica articolele mai vechi). Acum lucrurile s-au schimbat extrem. Creştem încetişor.. – Trimite-i salutari lui Vasîle :D
hehe, creste pavalash a nostru >:D<
mie cand imi place ceva ce face un om, sau cand imi place un om, i-o zic. si deja m-am obisnuit cu tot felu de reactii, incepand cu laude la adresa mea (ca unii se simt obligati sa-ti raspunda la fel), si pana la ignoranta completa (unii se simt amenintati probabil, sau nu stiu.. interpreteaza altceva decat zic, si prefera sa se distanteze si sa intrerupa comunicarea), da nu-mi pare rau, si as spune-o din nou.
acum am doi profi de care-mi place tare-tare-tare (sot si sotie). nu le-am zis, drept ca am zis cam tuturor celorlalti :D
lor poate o sa le zic cand n-o sa mai am ore cu ei (din nou, oamenii interpreteaza….)
“celorlalti” adica oamenilor care ii cunosc, in mare, colegi de-ai mei, sau pur si simplu prieteni/amici de-ai mei. mai ales cand abia am cunoscut-o pe profa, ma uitam la ea si nu-mi puteam rupe ochii, asa-i de frumoasa, si buna, si blanda, si dulce… numa m-o dezamagit cand am aflat ca fumeaza… ei da asta deama ii problema mea :)
De ce? Lor de ce nu le spui? Daca te temi ca vor intelege ca incerci sa “te pui bine pe lingă ei” poti sa le scrii un bileţel anonim :) Încurajez. Sa le spui live e mai riscant, vezi punctul 6, dar sinceritatea se depisteaza foarte simplu in ochii oamenilor :)
exact !
de asta si astept sa nu mai am ore cu ei, si dupa asta daca am ocazia o sa le zic :)
habar n-am daca e reciproc sentimentul, ca uneori am impresia ca nu, da asta deloc nu ma face sa simt altfel :)
9 şi nu pentru că nu am parte de dragoste, dar pentru că mă gândesc din ce în ce mai des în ultimul timp la dragoste în general, la cât de frumos este să dăruieşti, să accepţi, să asculţi, să înţelegi persoanele din jur. Dragoste e atunci când faci toate aceste lucruri necondiţionat, când nu aştepţi vreo răsplată materială sau morală pentru asta. Dragoste e atunci când ai putere să faci mult mai multe decât faci, dar te opreşti la un anumit moment, pentru a nu răni pe cineva.
p.s. Mă bucur că am dat de blogul tău.
8. “Alearga încet prin viaţă, uneori opreşte-te şi observă”.
Altfel rişti să nu uiti nu numai pe unde ai fost, dar şi incotro mergi.
~ cred ca o data cu maturizarea toti trecem incetul cu incetul de la aprecierea calitatii decat a cantitatii. Firea umana este astfel construita sa ne stabilm scopuri si de indata ce le (sau suntem aproape de a) atinge, ne stabilim altele si mai mari. In goana asta dupa realizari timpul trece si noi uitam cat de minunat/important e sa te opresti si pur si simplu sa observi lucrurile din jur. Un bartan ajuns la hotarul vietii si-ar zice „eh, de as fi tanar inca o data…”
Uite asta mai Paulica, m-o pus pe ganduri.
11. Timpul si vorbele nu pot fi recuperate, fii atent cum le foloseşti.
~ mama mea are o vorba (luata la randul ei de la mama ei, bunica-mea cum s-ar zice) “Mai bine sa iti para rau ca nu ai zis decat ca ai zis”. Oricand poti sa te intorci la X si sa ii zici ce ai pe suflet, mai greu e sa repari prejuiciile dupa ce fierbanteala ti s-a potolit.
mie imi pare ca cel mai greu este sa nu te compari cu altii, iar cel mai usor sa-ti recunosti impefectiunea.
Cât de legate-s de fapt intre ele… Perfectiunea o stabileşti pe baza standardelor societăţii, respectiv prin comparaţie.
Apropo de pasiuni dragi si trasnite! Eu fac corabioare din biletele de calatorie in troleibuze. De fapt e un obicei adus la rang de pasiune perfectionat itr-atat, incat barcutele au si numarul si seria “pe dinafara”, asa incat nu am probleme cand prezint biletul la control :), dar e de vazut reactia controlorilor, unii se acresc si mai mult, altii zambesc ca niste copii.
mie imi place 2. din pacate, abia acum am realizat ca tb sa imi construiesc propriile obiective care-s important doar pt mine, nu si pt altii. dar niciodata nu e tarziu.
imi place si 6. mereu imi asum riscuri. si chair daca de cele mai multe ori “imi pica cerul in cap, cu toata greutatea lui”, parca nu ma pot opri, ci merg mai departe, si mai departe…
si 10. imi place mereu sa invat, sa descopar si etc..de aia si ma avant mereu, si imi asum mereu riscurile d ela p 6, pt ca vreau sa invat tot ce imi place si prezinta interes…
ar mai fi si 7..dar nu o comentez, ca inca nu am decis ce vreau eu de la dragoste si ce ar vrea dragostea de la mine :)
Paul, uite ca am ajuns sa citesc ce scrii aici. Frumoase ideile. Intradevar sunt lucruri pe care le cunoastem, dar nu le constientizam si DA, la 7 am zimbit, mai am de invatat la partea a doua :)
Partea a doua e legată tare mult și de încredere. Și DA, asta e una din cele mai mari provocări la distanță.
timpul trece din ce in ce mai repede ..
pentru mine e mai aproape fraza : mai bine sa regreti ca ai spus / facut .. decat sa regreti ca nu ai spus/ facut
de mica desenez labirinturi .. e ceva inconstient ,
pitty ka ale kestii nu mi se primesc sa desenez
am multa imaginatie , dar kand o pun pe foaie …. :|
referitor la fraza ta, depinde pe cine afectează ceea ce spui sau faci. Daca e vorba de sarit cu parașuta, no problem. E mai neînțelept cand decizi sau dai foc casei vecinului doar pentru ca nu-ți place cum pronunță litera L.
Aștept desene :)
Sublima chestia asta, punctul 2 si atit de importanta. De obicei, toti din jur stiu ce e mai bine pentru noi, de la cum sa ne imbracam/purtam si pina la cind si cu cine sa ne maritam/cuplam/culcam… ca deja nici nu mai ai timp sa hotarasti si sa-ti stabilesti prioritatile, ca trebuie deja sa ai grija ca tot ce faci/spui sa corespunda asteptarilor altora. It is so fucking stupid si se intimpla la noi ca o normalitate. De aici vine si raportare la altii, nu la sine (1), de aici vine si anihilarea in tine a unor pasiuni (3) care te fac unusual si incomod in comunicarea cu altii, de aici si faptul ca nu ai intotdeauna sa curajul sa pui punct la timp (4), conformindu-te opiniei altora, asteptind, chibzuind, cautind tot felul de scuze, evitind un sfirsit inevitabil etc.
P. S. : Place blogul tau!!
mă bucur că îţi place, Victoria :) şi mulţumesc pentru comentarii. Mulţumirea de sine vine odată cu dragostea faţă de sine.
Pe mine ma sperie aia cu timpu’, ai grija cum il folosesti. Pana nu demult, adica acum un an, eram impacata cu mine. Si cred ca cel mai fain sentiment e acesta, sa fii impacat cu tine insati, sa fii multumita de ceea ce esti din simplul motiv ca mai mult nu ai fi putut fi. Si asta, pentru ca simti ca ti-ai utilizat bine timpul, ca nu l-ai lasat sa treaca inutil, somn, distractii, internet etc, ca ai invatat ceva, ca ai fost mereu in actiune. Si brusc, am clacat. M-am oprit. Am zis ca ceva nu e bine. Si de atunci timpul nu il folosesc deloc productiv. Nu invat atat de eficient, nu citesc pe cat mi-as fi dorit. Am mereu senzatia ca am pierdut ceva. Ciudata stare. Si cred ca stopu meu tot de la aceasta frica vine, de la frica ce mi-o inspira trecerea timpului. Nu pot sa ma impac cu ideea ca timpul trece.
Dar ce zici dacă privim Timpul ca pe o iluzie? Acum pur şi simplu vrem sa facem mai multe, avem mai multe oportunitati, dar timpul e acelaşi… Nu ne trebuie decât curajul să tăiem din activităţi cât mai dur, să rămână mai puţine, dar doar cele cu adevărat importante pentru noi.
Da…bine zici…sa ramana acele activitati care sunt cu adevarat importante pentru noi. Daca privim lucrurile din punctul asta de vedere…timpul pe care l-am “pierdut” fara sa fac nimic palpabil, nimic material, aflandu-ma intr-o contradictie cu mine insami (nici nu stiu daca a fost o contradictie), dar sigur nu o stare care as caracteriza-o ca o “stare de bine”, ci o revolta interioara si un dezechilibru…nu a fost un timp chiar asa “pierdut”, poate m-a ajutat la ceva…poate voi afla candva. Ma gandesc daca sunt in vreun fel benefice starile astea in care nu suntem activi, nu citim, nu evoluam cumva…intelectual. De exemplu, eu ma gandesc ca as fi putut citi foarte mult in timpul acela si as fi acumulat mult mai multe idei. Dar, poate, avem nevoie de timp si pentru cresterea nostra emotionala, nu doar intelectuala (desi, nu stiu daca pot sa le separ…) In fine, mesajul meu pare a fi un mesaj de la un om dezechilibrat (momentan)…in cautarea echilibrului))